Vermal Garks a murit.
acum,daca titlul unei opere se numeste vermal garks si prima propozitie a acesteia este ‘vermal garks a murit.’ atunci ori ne aflam in fata unui roman de fictiune ori in fata unuia contemporan in care relatiile spatio-temporale sunt sucite in toate felurile pentru a da impresia de originalitate.
nu ne intereseaza asta,oarecum, ci mai degraba faptul ca el a murit.a murit la nastere.nu,nu la nasterea fiului sau, sau la nasterea lui hitler.nu avem nicio intentie sa va pacalim sau sa va ducem de nas.el a murit la nasterea sa.
in casa verde de pe strada Arstagn din Uppsala s-a lasat o tacere adanca. storurile au fost trase si din numele vermal garks a ramas numai un zvon.
‘primul fiu al familiei garks a murit inainte sa se nasca.’
‘vermal garks a murit!’
‘vermal garks a murit?’
‘da…’
‘ce pacat’
‘tocmai pe ei i-a batut dumnezeu?’
‘familie buna… mare pacat.ar fi fost un om mare acest vermal garks.’
din gura in gura vestea trista a impanzit orasul ca o carpa neagra ce se asternea molatec peste doliul familiei garks. fericitii garks. bonomii garks. cum sa ii privesti in fata pe acei oameni care aveau sufletul atat de luminat,acum cand tot ce le mai ramasese din lumina ascunsesera sub un val de tristete,asa cum ascunsesera toate cadourile albastre si roz,toate jucariile primite,si cum toate florile au fost aruncate pe sub mobile spre ofilire?
toti oamenii stiau ca vermal garks a murit. nu,nu era o minciuna.chiar asa s-a intamplat.si viata lui parca se contura acum din nimic intr-o istorisire. toti stiau.
la catedrala Gustavianum,celebra catedrala Gustavianum din Uppsala care,datorita grandorii sale poate fi zarita din toate colturile orasului, a venit mai tot orasul.un mic cosciug lucios era insotit in spate de o mare imensa de oameni.in luciul lui se ascundea ceva morid si rece.inauntrul cosciugului acela mic,mic de tot se afla un bebelus!
‘doamne dumnezeule… ce durere pe capul celor din familia garks!’
in saptamanile ce au urmat nimeni nu putea sa ii priveasca in fata pe cei doi tineri casatoriti si nici pe parintii acestora.
‘dar ai vazut-o pe doamna Ulma Garks?’
cine n-ar fi inteles durerea ei de mama?catedrala cucerise parca tot orasul acum si era mai impunatoare ca oricand si nu mai pastra in ea semnul grandorii lui Dumnezeu, ci aducea aminte numai de cosciugul acela mic pus in mijlocul acelui altar imens.
Ulma si Gabriel Garks si-au dat seama ca nu vor reusi, cu lumea inca afectata de durerea lor,cu toate obiectele si amintirile acelea langa ei, sa uite de pierderea suferita.
au aruncat carpe negre peste biblioteca mare,peste paturi si canapele,peste covoare,chiar si peste masa din camera de zi,peste masa aceea mare si peste scaune.nu au luat nimic cu ei.au incuiat usa si au plecat lasand totul in urma.numai rotile masinii mergeau in fata lasand casa verde de pe strada Arstagn in spate,trecand pe langa raul la care logodnicii fericiti se sarutau nu demult,au lasat in urma chiar si catedrala aceea care devenise apasatoare,au lasat in urma zeii din Uppsala si tot ce mai aveau ei pe suflet.
in oras a ramas in schimb zvonul ca Vermal Garks murise…
‘vai-vai.. cine stie ce ar fi putut fi micul Vermal cu niste parinti minunati ca ulma si gabriel.cine stie ce ar fi ajuns!’ a spus batrana doamna Stoln privind pe fereastra casa verde a familiei garks.